Grădini Școlare
Acordăm, în mod gratuit, școlilor doritoare, parcele de teren a câte 500 mp (în limita a 21 de parcele), în cadrul parcului, pentru desfășurarea de activități practice de grădinărit. Aici elevii pot veni însoțiți de profesori, părinți și/sau alte persoane care pot să-i ghideze în activitate.
Rezultatele obținute: legume, fructe, flori, plante, semințe si eventual produsele obținute din acestea (prin deshidratare, prelucrare termică, mixare, măcinare, extracție de ulei, s.a.) pot fi valorificate la bucătăria școlii, pot fi duse acasă, sau comercializate cu sprijinul nostru sau prin alte căi, după preferință.
Copiii nu vor învața doar despre grădinarit, ci și despre munca în echipă, despre responsabilitate, sustenabilitate, despre nutriție, sănătate, reciclare s.a. Ulterior vor putea chiar să-și determine familiile să-și creeze propria gradină urbană (în curte, pe treasă/acoperiș), să adopte un stil de viață mai sănătos.
Pentru a avea efecte cât mai pronunțate, ar trebui ca fiecare elev să petreacă în grădină măcar câteva ore (o vizită) pe săptămână. La început poate părea greu, dar după primele succese, totul se schimbă și devine o adevărată bucurie.
Cele 21 de parcele puse la dispoziția Programului Grădinile Școlii sunt dispuse sub forma unui arc în jurului unei zone centrale, mai înaltă. Pe acelasi arc, în continuarea grădinilor școlare noi vom organiza 6 grădini model, unde specialiști horticoli vor ține cursuri. Întreg spațiul, zonă centrală, zona parcelelor și zona dintre ele - este destinat activităților educaționale în aer liber.
Unități de învățământ înscrise și în curs de înscriere în program:
- Colegiul Național "Elena Ghiba Birta" Arad
- Colegiul Național "Preparandia - Dimitrie Țichindeal" Arad
- Liceul Național de Informatică Arad
- Colegiul Naţional `Moise Nicoara` Arad
- Colegiul Național "Vasile Goldiș" Arad
- Colegiul "Csiky Gergely" Arad
- Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Ara
- Liceul de Arte "Sabin Drăgoi" Arad
- Liceul Teoretic "Adam Müller Guttenbrunn" Arad
- Școala Gimnazială "Caius Iacob Arad"
- Școala Gimnazială Vladimirescu
- Colegiul Național "Constantin Diaconovici Loga"
- Colegiul National Pedagogic "Carmen Sylva" Timișoara
- Colegiul Economic "Francesco Saverio Nitti" Timișoara
- Liceul "Jean Louis Calderon" Timisoara
- Colegiul Național Bănățean, Timișoara
- Liceul Teoretic "Grigore Moisil" Timișoara
- Liceul de Arte Plastice Timişoara
- Liceul tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara
- Liceul Teoretic "William Shakespeare" Timișoara
- Liceul Teoretic "Vlad Țepeș" Timișoara
- Liceul Waldorf Timișoara
- Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" Timișoara
>> GHID pentru Grădina Școlii - Etape de lucru recomandate pentru înființarea unei grădini școlare